În luna noiembrie 2021, în retailul alimentar din România au fost deschise, în total, 39 de magazine. Acest calcul include doar deschiderile de magazine comunicate oficial. În luna noiembrie 2021, retailerii care au inaugurat magazine sunt: Lidl, Profi, Mega Image, Kaufland, PENNY, Carrefour.
Carrefour
Carrefour a deschis, pe data de 30 noiembrie 2021, un hipermarket în Bârlad Value Centre, primul centru comercial din orașul Bârlad, județul Vaslui. Noul hipermarket din Bârlad este cel de-al 42-lea hipermarket Carrefour din România.
Pe lângă hipermarketul inaugurat la Bârlad, Carrefour a deschis în luna noiembrie 2021 și două magazine sub brandul Express, în Florești și Alexandria și un magazin sub brandul Market, în Timișoara.
Kaufland
Kaufland România a inaugurat joi, 25 noiembrie 2021, la Timișoara, hipermarketul cu numărul 147 al rețelei naționale, investiție prin care creează peste 90 de noi locuri de muncă și susține astfel economia locală. Noul magazin se află pe strada Calea Martirilor 1989, nr. 98 și este al șaselea din oraș. Acesta are o suprafață totală construită de peste 5.500 de metri pătrați, dintre care peste 3.100 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Profi
PROFI, retailerul ce deține rețeaua cu cea mai mare acoperire națională și cu cele mai multe magazine din România, a inaugurat în luna noiembrie 2021 un număr de 20 de magazine, iar rețeaua sa națională a ajuns la 1.570 de unități.
PENNY
Discounterul PENNY și-a continuat planul de expansiune în România prin deschiderea a șase noi magazine în România în luna noiembrie. Astfel, rețeaua PENNY a ajuns la un număr total de 294 de magazine. În luna decembrie mai sunt planificate încă șapte deschideri, astfel că retailerul va încheia anul cu 301 magazine.
Lidl
Lidl a continuat investițiile în România în luna noiembrie 2021 prin inaugurarea unui magazin în Baia Mare, județul Maramureș, pe data de 18 noiembrie.Cu acest magazin, retailerul a încheiat luna noiembrie cu o rețea de 315 magazine.
Alte deschideri de magazine din retailul alimentar
Mega Image
Mega Image a continuat planul de expansiune și dezvoltare prin deschiderea de noi magazine în București și orașele mari din țară. Astfel, în prezent, rețeaua Mega Image a ajuns la un număr total de 906 de magazine. 61 de magazine deschide de retailer în acest an, până în prezent.
Stric legat de luna noiembrie 2021, Mega Image a deschis în această lună un număr de 7 magazine, dintre care 4 magazine sub brandul de retail Mega Image și 3 magazine sub brandul de retail Shop&Go. Magazinele au fost deschise în București (3), în județele Ilfov (1), Cluj (1), Prahova (1) și Iași (1).
Auchan
Auchan Retail România și OMV Petrom a continuat procesul de integrare a magazinelor de proximitate MyAuchan în spațiile comerciale existente din stații. La începutul lunii noiembrie, rețeaua de magazine MyAuchan din stațiile Petrom număra 100 de unități în 59 de localități din 14 județe.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail