Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 24 – 28 aprilie 2017

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria FMCG, în sinteza săptămânii 24 – 28 aprilie 2017.

RetailRetail

PROFI a continuat să se extindă în ritmul planificat și a deschis pe 28 aprilie, șase magazine la Vidra, Bechet, Dobra, Călmățuiu de Sus, Balș și Techirghiol, ajungând la sfârșitul lunii aprilie la un total de 15 inaugurări.

Credit Foto: shutterstock.com

De asemenea, angajații Profi au alergat weekendul trecut la un cros din Timișoara, pentru ajutarea copiilor supraponderali de la Fundatia Profilaxis.

Masa de Paște este unul dintre cele mai importante evenimente din an pentru multe familii din România, astfel, în perioada Sărbătorilor Pascale vânzările de produse tradiționale au crescut cu peste 25%, conform unui studiu Penny Market.

Lidl România împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Legume (SCDL) Buzău au organizat pe 21 aprilie 2017 „Ziua Cultivatorului de Roșii”.

FMCG

Grupul de firme AGRICOLA a înregistrat, după primele trei luni ale anului 2017, o creștere a cifrei de afaceri de 2% față de 2016.

Prin lansarea celei de-a opta ediții a programului de internship Butterfly Effect, PepsiCo România își reafirmă intenția și strategia de susținere și promovare a tinerelor talente într-un spațiu inovativ și profesionist de modelare a carierei.

Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, a lansat al cincilea Raport de Sustenabilitate al companiei.

Vascar, companie cu capital 100% românesc, împlinește 33 de ani de activitate în luna mai a acestui an.

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a anunţat deschiderea a două noi magazine Gerovital la Bucureşti şi la Ploieşti.

Shoptalk Europe este cel mai important eveniment pan-european dedicat inovaţiei din retail şi e-commerce, ce va avea loc la Copenhaga, în perioada 9 – 11 octombrie 2017.

Studii de piață

Specialiștii în comunicare de la BTvideo.ro au atras atenția că viitorul va sta în contentul video.

Conform studiului „Like & Share 2017”, un studiu despre social media marketing în cadrul companiilor din România lansat de Valoria, eficiența marketingului în cadrul rețelelor de socializare este recunoscută de 80% dintre companii.

Dispoziția pozitivă în rândul consumatorilor europeni a continuat în primul trimestru al anului 2017, iar după cel mai înalt nivel din ianuarie 2008 înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2016, până în ianuarie, climatul de consum pentru cele 28 de țări UE a crescut cu încă două puncte, conform studiului GfK.

Retail & FMCG news – în fiecare zi, pe e-mail

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,956 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 24 – 28 aprilie 2017

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: