Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria FMCG, în sinteza săptămânii 7 – 11 mai 2018.

Credit foto: Shutterstock
Retail
În 2018, Lidl continuă să se implice activ în soluționarea problemelor din comunitățile în care este prezent, prin programul „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”, găzduit de platforma Lidl Community Grants. De asemenea, retailerul a lansat, sub deviza Responsabili pentru noi, primul său raport de sustenabilitate, Global Reporting Initiative, elaborat conform celor mai noi standarde internaționale de raportare non-financiară.
Kaufland a lansat o nouă gamă de produse de îngrijire personală, marcă proprie, care promovează unicitatea și frumusețea trăsăturilor umane.
Grupul de retail Ahold Delhaize, din care face parte şi reţeaua Mega Image, a menționat România în raportul pentru primul trimestru al anului 2018 cu o creștere a vânzărilor de 11,9%.
FMCG
„Te răcorești și reîmpădurești!” este unul dintre cele mai ample proiecte de reîmpădurire cu ajutorul voluntarilor din România, realizat de Bergenbier cu sprijinul asociației EcoAssist, reprezentantul legal al „Plantăm fapte bune în România”.
Nestle va cumpăra de la Starbucks dreptul de a vinde produsele cafenelei pe piața mondială pentru suma de 7,15 miliarde de dolari, făcând o alianță globală pentru a revigora piața cafelei, conform Reuters.com.
Procedura greoaie de acordare a licenţelor de exploatare şi perioada foarte mare de timp pentru aprobarea acestora reprezintă o problemă majoră, care provoacă dificultăţi în activitatea de valorificare a resurselor de ape minerale naturale, este concluzia anchetei sectoriale derulate de Consiliul Concurenței pe piața exploatării resurselor de ape minerale naturale din România.
Servicii
ROCA, prima platformă de investiții și management destinată companiilor românești, în a doua sa tranzacție, a preluat acțiunile Frigotehnica S.A., lider național în industria frigului comercial și industrial și cu recunoaștere europeană în piața soluțiilor de refrigerare.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Retail & FMCG – în fiecare zi, pe e-mail
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


