Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 22 – 26 ianuarie 2018

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria FMCG, în sinteza săptămânii 22 – 26 ianuarie 2018.

grocery retail fmcgUna dintre soluţiile de dezvoltare pentru comercianţii alimentari, parte dintre ei afectaţi de dezvoltarea retailului modern, mai ales al celui de proximitate, o reprezintă achiziţionarea unei francize, iar retailerii alimentari prezenţi pe piaţa din România ce deţin astfel de francize sunt Mega Image, prin franciza Shop&Go, Carrefour, prin francizele Express (urbanul mare) şi Contact (urbanul mic şi zona rurală) și Metro Cash & Carry prin franciza LaDoiPași.

Credit foto: Shutterstock

Retail

Amazon, cel mai mare retailer online din lume, îşi duce mai departe ideea lansând în Seattle primul supermarket Amazon Go, un concept de magazin fără case de marcat prin care clienții pot plăti printr-o aplicație mobilă. Acesta este, oficial, începutul unui nou tip de shopping.

Kaufland România a deschis miercuri, 24 ianuarie, cel de-al doilea magazin din Satu Mare, acesta fiind cel de-al 117-lea hipermarket al rețelei din România şi primul deschis de retailer în acest an. De asemenea, în calitate de partener fondator, alături de The CSR Agency, inițiator, a anunțat inaugurarea Ambasadei Sustenabilității în România, spațiul care aduce la un loc liderii care luptă pentru un mediu economic și o societate responsabilă în România.

Carrefour Group a anunţat planul de tranformare pe următorii 5 ani, denumit „Carrefour 2022”, potrivit căruia retailerul urmează să îşi adapteze modelul de business și organizarea prin operaţiuni mai eficiente, să îşi revizuiască sortimentaţia, să facă investiţii în digital şi să se focuseze pe formatul de proximitate şi pe e-commerce.

Grupul de retail Ahold Delhaize, din care face parte şi reţeaua Mega Image, a anunțat o creștere a vânzărilor nete cu 1,6% (vânzări nete de 15,8 miliarde de euro) în al patrulea trimestru al anului 2017 la rate de schimb egale comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

REWE România, prin lanțul de magazine Penny Market, a finalizat procesul de închiriere a galeriilor comerciale din Brăila, Bucureşti (Fundeni), Târgovişte, Buzău şi Ploieşti din fostele magazine XXL Mega Discount, remodelate în format Penny Market.

Profi a deschis patru noi magazine în Bucecea, București, Iași și Popești-Leordeni, ajungând la o rețea națională de 705 unități.

FMCG

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a continuat seria premierelor majore din punct de vedere portofoliu propriu şi pătrunde pe segmentul produselor de machiaj, prin lansarea gamei Gerovital Beauty.

Coca-Cola România a venit în întâmpinarea trendului de consum al conținutului online cu o nouă inovație de ambalaj: noua doză verticală disponibilă în magazine pentru Coca-Cola, Coca-Cola Zero Zahăr, Coca-Cola Lime, Fanta și Sprite.

Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu este prezentă în cadrul expoziției internaționale „Săptămâna Verde”, acolo unde expune singurul produs crud-uscat din România cu Indicație Geografică Protejată.

Retail & FMCG – în fiecare zi, pe e-mail

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,828 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 22 – 26 ianuarie 2018

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: