Sinteza săptămânii 27 noiembrie – 2 decembrie 2017

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria FMCG, în sinteza săptămânii 27 noiembrie – 2 decembrie 2017.

Sigillum Moldaviae este noul brand de vinuri lansat luna aceasta de VINCON ROMANIA, unul dintre cei mai mari producători de vinuri și vinars din România. Sigillum Moldaviae propune o gamă de vinuri cu denumire de origine controlată, care provin din podgoriile Huși, Odobești și Panciu, podgorii moldovenești recunoscute pentru vinurile de calitate.

Retail

retailÎn luna noiembrie 2017, în retailul alimentar din România au fost deschise, în total, 42 de magazine, cu 17 unităţi mai multe faţă de luna anterioară.

Credit Foto: shutterstock.com

PROFI a deschis în ultima zi din noiembrie, simultan, opt magazine la Botoșani, Buhuși, Constanța, Farcasele, Huși, Iași, Independența și Turnu Măgurele, stabilind astfel un nou record prin inaugurarea a 32 de unități într-o singură lună și ajungând la o rețea națională de 680 de unități.

Penny Market continuă planul de extindere deschizând la finalul lunii noiembrie trei noi magazine în trei județe din România, rețeaua națională ajungând la 215 magazine.

Auchan Retail România, în parteneriat cu OMV Petrom, a mai deschis încă două magazine de proximitate MyAuchan, în București, în stațiile PETROM Floreasca și PETROM Miraj.

Marea Unire a preţurilor mici

Conform unui studiu Nielsen, o proporție semnificativă – 23% – din totalul vânzărilor de retail FMCG vin din mediul rural. Aceste vânzări se realizează preponderent prin canale de comerț tradițional, magazinele din rural reprezentând numeric mai mult de jumătate (cca 60%) din totalul retailului din România. Sub 10% din magazinele din rețele de tip modern sunt amplasate în rural.

Kaufland lansează noua sa marcă proprie – K-Vreau din România – făcută exclusiv în România, K-Vreau din România, în întreaga rețea națională de magazine. K-Vreau din România oferă produse făcute exclusiv de producători și furnizori locali, fiind prima marcă proprie a companiei realizată în întregime la nivel local, special pentru România.

Penny Market a lansat campania de brand de angajator „Echipa ta. Pasiunea ta. Magazinul tău” prin care își propune să prezinte valorile companiei și oportunitățile de dezvoltare pentru toți cei interesați de domeniul retail-ului.

FMCG

United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a lansat DraughtMaster pe piața din România, un sistem inovator de servire a berii la halbă sau pahar.

Grupul de firme Smithfield, lider mondial în industria de creștere a porcinelor și procesare a cărnii de porc, a primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei de a prelua procesatorii de carne Elit SRL şi Vericom 2001 SRL.

Coca-Cola România a anunţat noua poziționare strategică a companiei – „O companie pentru toți” – prin intermediul căreia compania îşi reafirmă angajamentul de a le oferi consumatorilor săi opțiuni pentru fiecare stil de viață și moment de consum, de la băuturi carbogazoase, la sucuri și ape minerale, într-o paletă variată de ambalaje.

Evenimente

Între 20 si 24 noiembrie 2017, a avut loc a 16-a ediție a conferinței Zilele Biz, care timp de cinci zile, a reunit peste 1.000 de profesioniștii din cinci domenii cheie în business, precum Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media & Marketing. Revista retail-FMCG.ro este partener media permanent al evenimentului.

Retail & FMCG – în fiecare zi, pe e-mail

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *