Sinteza săptămânii 8 -12 septembrie

PREMIUM: 

Radiografia pieței de discount din România. Care este focusul celor doi discounteri pentru acest sfârșit de an?

Editorial: Rom Paper, unul dintre cei mai mari producători de șervețele din România, un exemplu de antreprenoriat.

Evenimente

Forumul Print & Pack – Soluţii inovatoare în comunicarea la raft va avea loc pe 26 septembrie, ora 10:30, în Sala Titulescu din cadrul Centrului Expoziţional Romexpo, fiind cel mai mare mare eveniment de acest fel organizat vreodată în cadrul unui târg (Print & Sign).

Expo Media, membru Marketing Insiders Group, aduce în prim plan cele mai noi tendinţe în domeniul retail-ului la a două ediţie a evenimentului Romanian Retail Convention, ce va avea loc în data de 1 octombrie 2014, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

retail

News from romanian food retail – principalele titluri din ultimele două săptămâni din retailul alimentar autohton, în limba engleză.

Veranda-foto 1Veranda Shopping Center este noul centru comercial ce va fi construit de către Prodplast Imobiliare până în 2016 vizavi de noua hală din Piaţa Obor din Bucureşti, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast. Proiectul presupune peste 100 de magazine şi un hipermarket Carrefour, ce se va inaugura în 2016.

Kaufland România a deschis un magazin în oraşul Vatra Dornei, Judeţul Suceava, pe strada 22 Decembrie nr.24. Noul magazin este cea de-a 96-a unitate a reţelei Kaufland din România.

PROFI a inaugurat primul său magazin din Dăbuleni, Judeţul Dolj, cea de-a 120-a localitate în care se face prezent, ridicând la 245 numărul unităţilor sale operaţionale din întreagă ţară.

Carrefour a deschis cel de-al treilea supermarket „Market” din orașul Târgu Mureș, ridicând numărul total de magazine în acest format la 81.

Selgros Cash&Carry România a desemnat câştigătorii celei de-a şasea ediţii Arena Bucătarilor 2014, în cadrul unui eveniment public organizat în Piaţa George Enescu din Bucureşti.

FMCG

Producătorul de vinuri premium Vitis Metamorfosis a inaugurat crama din Dealu Mare, prima sa cramă din România (Galerie Foto).

Revista Biz a lansat, în cadrul conferinţei BrandRo, prima ediţie extinsă a topului mărcilor româneşti “100 cele mai puternice branduri româneşti”. 7 dintre primele 10 branduri sunt din FMCG.

Caroli Foods Group, liderul pieței de mezeluri din România, o numește pe Ana Maria Băjan în poziția de Marketing, Business Development & PR Executive Director, începând din luna septembrie.

Timișoreana desfășoară campania integrată „Berea o vreau românească”, prin intermediul căreia consumatorii sunt invitați să intre pe site-ul www.beretimisoreana.ro și să răspundă la curiozitățile lui Vizante, prezentate sub forma unui quizz video interactiv.

Servicii

MasterCard a anunțat că va institui acceptarea plăților contactless ca standard până în 2020, pentru comerciații care acceptă cardurile MasterCard și Maestro în Europa, oferind asigurări că, până în 2020, consumatorii vor putea plăti cu cardurile contactless și dispozitivele NFC la orice terminal POS din Europa.

 În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,857 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Sinteza saptamanii » Sinteza săptămânii 8 -12 septembrie

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: