Sinteza săptămânii 23 – 27 martie 2015

Articol exclusiv pe retail-FMCG.roFranciza LaDoiPași, o soluție pentru micii comercianți independenți. Detalii despre magazinul-concept LaDoiPași, o platformă de testare în condiţii reale de piaţă.

Retail

grocery1

Auchan România a deschis la Braşov cel de-al doilea hipermarket din oraş şi cel de-al 33-lea al reţelei din România. Magazinul Auchan Coresi, deschis în Centrul Comercial Coresi Shopping Resort, este cel mai mare hipermarket din Transilvania.

Kaufland România a deschis la Constanţa cel de-al doilea magazin din acest oraş şi cel de-al 103-lea magazin al reţelei naţionale. Totodată este primul magazin deschis anul acesta de către Kaufland.

Credit foto: Shutterstock

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea pe data de 2 aprilie a unui magazin nou construit, reţeaua sa din România ajungând astfel la 185 de magazine. Lidl propune gama de produse exclusiviste Deluxe pentru meniul de Paște.

PROFI continuă sa testeze formatul de magazin PROFI mini şi deschide încă un magazin la Gătaia, judeţul Timiş. Un alt magazin PROFi, în format standard, a fost deschis la Mizil, judeţul Prahova.

Mega Image deschide un nou magazin Shop&Go, în Bucureşti, reţeaua formată din brandurile Mega Image şi Shop&Go ajungând la un numar total de 411 unităţi.

Studii:

În 2014, volumul pieţei berii a atins doar 14,9 milioane hl în 2014, în scădere cu 8,6% față de cel înregistrat anul precedent, iar nivelul consumului pe cap de locuitor a coborât la 74 l în 2014, de la 81 l, conform Asociaţiei Berarii României.

Valoarea pieţei cafelei în România a fost de aproape 420 de milioane de Euro anul trecut, în uşoară scădere faţă de 2013, arată un studiu PwC România.

Studiu GfK: În anul 2014, piaţa instrumentelor de scris a înregistrat o creştere în volum de 8% faţă de anul anterior în magazinele de tip hypermarket şi cash & carry.

Hipermaketurile și magazinele cash & carry reprezintă canalele de vânzare cu cea mai mare creștere pentru piața de carte din România.

Conform unui studiu studiu iVox.ro, 6 din 10 români continuă tradiția și respectă obiceiurile postului. Majoritatea (75,71%) preferă mâncarea gătită în casă după rețete tradiționale.

FMCG

Compania Kraft Foods a fost de acord să fuzioneze cu compania Heinz într-o afacere care va crea cel de-al treilea cel mai mare grup alimentar din SUA şi al cincilea cel mai mare la nivel mondial,

Staropramen a lansat campania ChefXperience, care pune accentul pe asocierea dintre anumite feluri de mâncare şi specialităţile Staropramen: berea blondă, berea brună, berea nefiltrată şi berea arămie.

Analize

Europa reprezintă o treime din comerțul mondial. În 2014, creșterea comerțului la nivel mondial a fost de 3,1%

Proiectele Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală (reducerea TVA, scăderea contribuţiilor sociale de stat, impozitarea stimulativă a microîntreprinderilor, eliminarea impozitului pe dividende, scăderea cotei unice, scăderea accizelor etc) au fost aprobate într-o şedinţă de guvern din această săptămână.

Servicii

Pentru 2015, Romanian Business Consult, principalul furnizor și integrator de soluții IT pentru industria de retail și cea alimentară din România, preconizează o creștere a cifrei de afaceri de peste 10%.

Evenimente

România a avut pavilion naţional la Târgul Internaţional Food & Drink Event (IFE 2015) în care au expus 19 companii româneşti din domeniul agroalimentar. Evenimentul s-a desfăşurat la Londra, în perioada 22-25 martie 2015.

Peste 1.000 de participanți și 150 de speakeri la Business Days Timișoara, unul dintre cele mai importante evenimente de business din România ce se va desfăşura în perioada 31 martie – 1 aprilie.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,841 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Sinteza saptamanii » Sinteza săptămânii 23 – 27 martie 2015

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: