Sinteza săptămânii 28 noiembrie – 2 decembrie

Intern :

2Parale organizează pe 8-9 februarie 2012, la Timișoara, cea de-a doua ediție a ecomTIM, cel mai important eveniment regional din România dedicat industriei e-commerce și marketingului online. Găzduită de Hotel Timișoara, ediția ecomTIM 2.0.12 se axează pe inovație, eficiență și profit și aduce în premieră în România lideri la nivel mondial în industria e-commerce.

Grupul Carrefour în România şi Angst au inaugurat cel de-al treilea magazin de proximitate sub sigla Carrefour Express Angst Moghioroș, la adresa Bd. Drumul Taberei, nr 44 E, sect 6, Bucureşti.

Selgros Cash & Carry va deschide marți, 6 decembrie 2011, al doilea magazin propriu din Constanța și al 19-lea pe care îl deține în România. Cele 19 magazine Selgros din România vor funcționa în luna decembrie 2011 după un program zilnic mărit cu două ore. Ora de închidere a magazinelor a fost mutată de la ora 22.00 la ora 24.00, pentru a oferi și clienților cu o agendă foarte încărcată oportunitatea de a face cumpărăturile tradiționale sau cele specifice Lunii Cadourilor.

Reţeaua de supermarketuri Mega Image a inaugurat în Bucureşti un nou magazin de convenienţă Shop & Go, al 7-lea magazin de acest format al reţelei. Adresa noului magazin este Şos. Stefan cel Mare nr 15, sector 2. Pe 1 Decembrie 2011 Mega Image a deschis un nou magazin, situat în cadrul complexului comercial Dragonul Roşu, în noul Magazin Universal ce a fost inaugurat în aceeaşi zi.

BILLA România a deschis un nou magazin în București, pe Aleea Barajul Dunarii, nr. 12A, sector 3, în Piața Miniș. Cu această inaugurare BILLA ajunge la un total de 59 de unități operate în România.

Campania “PROFI te premiaza!” prin care, inca inainte de sfarsitul acestui an, 100 de scoli sunt dotate cu noi laboratoare IT performante si alte 100 de scoli primesc videoproiectoare, a ajuns la final.

Tnuva Food Industries Ltd. are în vedere închiderea operaţiunilor sale din România, după ce a investit cca 60 milioane Euro în unitatea de producţie de la Popeşti Leordeni şi în ferma de la Adunaţii Copăceni.

Gerovital lansează noile produse pentru păr vopsit Gerovital Plant Tratament Pro Color special creată pentru îngrijirea părului vopsit – previne decolorarea părului, ajută la păstrarea unei culori intense şi strălucitoare pentru cât mai mult timp, protejează, hidratează şi revitalizează părul vopsit.

Puiul Fericit și Salamul de Sibiu sunt cele mai bine vândute produse Agricola Bacău în 2011.

Kraft Foods România a lansat cartea Mic Dejun 2.0, scrisă cu ajutorul fanilor belVita Start de pe Facebook. Un proiect unic pentru piața locală, Mic Dejun 2.0 prezintă micul dejun din perspectiva a 114 co-autori, care au contribuit la realizarea conținutului acestei cărți prin intermediul rețelei sociale.

Piaţa produselor de înfrumuseţare şi de îngrijire personală a continuat să crească în 2010, atingând o valoare de 3.940.500.000 RON deşi această categorie a crescut într-un ritm mai lent decât în anii precedenţi, conform unui studiu realizat de către Euromonitor International.

Internaţional:

Retailerul belgian Delhaize Group a anunţat în cadrul unei întâlniri de analiză desfăşurată în Statele Unite, că intenţionează să accelereze în continuare deschiderile de magazine în următorii trei ani, atât în pieţele noi cât şi în cele vechi, cum este piaţa europeană.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,823 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Sinteza saptamanii » Sinteza săptămânii 28 noiembrie – 2 decembrie

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: