Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 29 martie – 2 aprilie 2021

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria bunurilor de larg consum (FMCG), în sinteza săptămânii 29 martie – 2 aprilie 2021.

De ce să te promovezi pe retail-FMCG.ro? Cine se poate promova pe retail-FMCG.ro? Tipuri de promovare disponibile. Detalii

Cere o ofertă pentru promovarea B2B la adresa

revista@retail-fmcg.ro!

retailRetail

Supermarket & Convenience

PROFI, retailerul ce deține rețeaua cu cea mai mare acoperire națională și cu cele mai multe magazine din România, a inaugurat în luna martie 2021 un număr de 19 magazine.

Dintre cele 19 magazine PROFI deschise în luna martie, 3 sunt în format Standard (supermarket), 7 sunt City, formatul de proximitate, mai restrâns ca suprafață de vânzare și 9 sunt Loco, formatul dedicat zonei rurale.

Rețeaua de francize LaDoiPași, dezvoltată de METRO Cash&Carry, a continuat să se extindă într-un ritm alert, în ciuda contextului economic dificil cauzat de pandemia Covid 19. Astfel, anul trecut a reușit să atragă sub brandul LaDoiPași un total de 360 de noi antreprenori independenți, și numără în prezent peste 1,470 de unități în toată țara. De asemenea, retailerul confirmă obiectivul de 2,000 de magazine de proximitate care operează sub umbrela francizei LaDoiPași, până în anul 2023.

Discounter

Lidl a continuat investițiile în România prin inaugurarea primului său magazin din orașul Orșova, județul Mehedinți, pe data de 1 aprilie 2021. Ca parte a strategiei sale REset Plastic, retailerul implementează constant măsuri pentru a reduce utilizarea plasticului și, în același timp, pentru a se orienta mai mult către plasticul reciclat. Sub umbrela Pentru un viitor mai bun, Lidl România a continuat să investească în parteneriate strategice ce urmăresc cele trei direcții de investiții sociale ale companiei: educație, mediu și dezvoltarea serviciilor de urgență.

În cadrul competiției BREEAM Awards 2021, proiectul PENNY Otopeni a câștigat premiul pentru cel mai sustenabil proiect din Centrul și Estul Europei. Printre altele, pe acoperișul magazinului sunt 120 de panouri fotovoltaice, 55 de tuburi solare care aduc lumină naturală și difuză în magazin, precum și aproximativ 1.000 de mp de acoperiș înierbat.

Hipermarket

cora România, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, a luat decizia de a închide hipermarketul cora din Baia Mare, începând cu data de 4 mai 2021, la 11 ani de la deschiderea acestuia. “Este o decizie de business extrem de bine cântărită, bazată pe cifre concrete, analizate cu toată responsabilitatea și pe care am luat-o doar atunci când nu am mai avut altă opțiune,” au declarat reprezentanții cora România.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Kaufland România, a achiziționat și pune la dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență un Centru mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență, în valoare de 435,707.8 EUR, din care 386,590.9 EUR sunt contribuția Kaufland România, iar 49,116.9 EUR sunt contribuția Fundației pentru SMURD din sumele colectate de la populație prin 3.5%.

Auchan a lansat MyCLUB Auchan, un program de fidelitate tip club cu multiple avantaje pentru clienți, printre care reduceri pe loc la cumpărături, bonusuri acumulate pe card, oferte personalizate și puncte de fidelitate care dau acces la o serie de avantaje și experiențe. Înscrierea în club se realizează prin intermediul unui card de fidelitate care poate fi obținut atât în format digital, din aplicație sau de pe auchan.ro, cât și în format fizic, direct din magazine, de la casele de marcat sau de la Serviciul Clienți.

Carrefour România a anunțat lansarea celei de-a treia ediții a programului „Creștem România BIO”, o mișcare națională de susținere a agriculturii sustenabile și de încurajare a obiceiurilor sănătoase de consum, având la bază produsele bio. Aceasta este prima și cea mai amplă inițiativă prin care Carrefour investește în dezvoltarea unei agriculturi locale curate și în următoarea generație de cultivatori români cu certificare ecologică.

FMCG

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a anunțat rezultatele financiare înregistrate în 2020, un an marcat de pandemie, care a afectat toate industriile și business-urile la nivel global. Astfel, Farmec a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 287,9 milioane lei (59,5 milioane euro), înregistrând față de anul 2019 o creștere cu  9,7%.

Compania Nestlé a anunțat că populara sa marcă de bomboane de ciocolată Smarties folosește acum ambalaje din hârtie reciclabilă pentru întreg portofoliul global. Smarties este primul brand global de dulciuri care trece la 100% ambalaje din hârtie reciclabilă, eliminând astfel aproximativ 250 de milioane de ambalaje din plastic la nivel global în fiecare an.

Danone și-a arătat susținerea pentru adoptarea sistemului de etichetare Nutri-Score, anunțând implementarea acestuia la nivelul portofoliului companiei de pe piața din România. Prima gamă de produse cu această etichetă este Danonino. În scurt timp și iaurturile Activia vor include pe partea frontală a ambalajului noua schemă de etichetare, urmate apoi de Actimel și Danone. Nutri-Score clasifică produsele alimentare pe baza principalilor nutrienți din alimente și le marchează prin culori.

Food Service Retail

Starbucks, cel mai iubit brand de cafea din lume, a împlinit în luna martie, 50 de ani de la deschiderea primei cafenele în Pike Place Market din Seattle, în 1971. Pentru a sărbători o jumătate de secol de existență, Starbucks a lansat o colecție aniversară formată din diverse produse, în ediție limitată.

Cel de-al 88-lea restaurant McDonald’s din România s-a deschis la Brașov, în urma unei investiții de 1,7 milioane euro. Este primul restaurant McDonald’s deschis în 2021 de către operatorul Premier Restaurants România, al cincilea din orașul Brașov și a creat 75 de locuri noi de muncă.

ialoc, platforma românească de rezervări online pentru restaurante, a lansat în România Ialoc ToGo, primul drive thru virtual, un concept care în alte țări a devenit parte din canalele de vânzări ale restaurantelor. Astfel, pentru a veni în ajutorul restaurantelor, s-a creat acest sistem de ridicare la geamul mașinii personale, fără a avea o linie specială pentru acest tip de serviciu, cunoscut și sub numele de drive thru virtual sau curbside pick-up. Prin intermediul ialoc ToGo, orice restaurant poate avea propriul drive thru virtual.

E-commerce

eMAG a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare cu investiții de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susține dezvoltarea accelerată a comerțului online și a anunțat o evoluție a echipei executive, care va conduce extinderea companiei la nivel regional. Astfel, Tudor Manea preia rolul de CEO de la Iulian Stanciu, care devine Președinte Executiv eMAG.

Tazz by eMAG și-a propus să susțină producătorii locali prin cea mai nouă categorie disponibilă în platformă, „Taraba digitală”, și livrează acum rapid legume și fructe proaspete direct de la micii producători din piețe, în urma unui parteneriat cu eAgricultor. În prezent, în platformă sunt înregistrați 35 de producători.

La patru ani de la lansare, Stockday, platforma de comerț online business-2-business, dezvoltată de HEINEKEN România, și-a extins și a deiversificat oferta, prin includerea portofoliului Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi.

Services

Tichetele de masă, cadourile – reprezentate de carduri cadou la peste 100 de retaileri din diverse industrii, turismul intern – accesat prin intermediul voucherelor de vacanță, serviciile medicale – pentru angajați și aparținători și pensiile private (pilonul III) sunt principalele 5 beneficii flexibile alese de angajați, în 2020, potrivit analizei anuale Benefit, o companie Edenred, asupra industriei de beneficii extrasalariale din România, aflată la cea de-a 4-a ediție.

Analize retail

În luna martie 2021, în retailul alimentar din România au fost deschise, în total, 26 de magazine. Acest calcul include doar deschiderile de magazine comunicate oficial. În luna martie 2021, retailerii care au inaugurat magazine sunt: PENNY, Profi, Lidl și Carrefour.

News form Romania

O sinteză lunară cu cele mai importante știri din piața locală de retail & FMCG – Romanian FMCG Retail – For all our readers abroad, these are the most important news from Romanian FMCG Retail Market and FMCG industry, in March 2021, provided by retail-FMCG.ro, the most read B2B publication in online, in Romania, from retail & FMCG niche.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *