Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria bunurilor de larg consum (FMCG), în sinteza săptămânii 25 – 29 noiembrie 2019.
De ce să te promovezi pe retail-FMCG.ro ? Cine se poate promova pe retail-FMCG.ro? Tipuri de promovare disponibile. Detalii
În această toamnă, Revista Progresiv a lansat cea de-a 5-a ediție a Progresiv Awards, cu un mecanism îmbunătățit care să ușureze înscrierea în competiție, dar care păstrează principiile de bază: corectitudinea și transparența. Publicația retail-FMCG.ro este partener media al evenimentului.
Alege-ți categoria și participă la Progresiv Awards!
Retail – deschideri de magazine
Carrefour România va deschide pe data de 4 decembrie 2019 un hipermarket în noul centru comercial DN 1 Value Center, situat în comuna Balotești, pe Calea București nr. 2 Bis, cu acces direct din DN 1 București – Ploiești, pe locul fostului centru comercial Prisma.
De asemenea, retailerul a inaugurat în această săptămână și un nou concept de magazin de proximitate Carrefour Express.
La peste doi ani distanță de la deschiderea precedentului magazin Selgros în Romănia, Selgros Cash & Carry România a deschis pe 29 noiembrie 2019 un magazin în orașul Baia Mare, în formatul compact, rețeaua națională de tip cash & carry ajungând la un număr de 23 de unități.
Auchan a deschis magazinul Auchan Bucur Obor, situat în interiorul centrului comercial Bucur Obor, de pe Șoseaua Colentina Nr. 2, București.
Retailerul Lidl a continuat investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în orașul Ploiești, pe data de 28 noiembrie. Noul magazin este situat pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 1.
Rețeaua de magazine PENNY Market s-a extins cu două magazine în Sibiu și Roman. Astfel, rețeaua ajunge la 246 de unități deschise în România.
Retail – diverse
După ce, anul acesta, clienții Lidl au putut afla de unde vin produsele din Piața Lidl scanând eticheta de pe lădițele cu produse, și angajații din magazinele Lidl au vizitat peste 50 de furnizori locali de fructe și legume din întreaga țară, pentru a vedea cum sunt cultivate produsele care ajung la raft.
La doar cinci săptămâni de la extinderea programului de colectare a uleiului alimentar uzat în toate cele 33 de hipermarketuri din țară, Auchan a anunțat depășirea cantității totale de 10.000 litri de ulei alimentar colectat, obiectiv setat inițial pentru anul 2020.
Sub mottoul: „Crăciunul, mai bun ca niciodată”, Kaufland a lansat o campanie promoțională dedicată sărbătorilor de iarnă într-o tematică inspirată din celebra serie de filme a lui George Lucas, Star Wars, care a cucerit inimile a milioane de fani de-a lungul timpului.
Georgeta Elisei, Team Leader în cadrul echipei de HR la PENNY Market va prelua funcția Danei Popa, responsabilă de întreg departamentul de HR al companiei până în octombrie 2019. Dana Popa a fost numită directoare a departamentului de HR al BILLA CEE pentru șase țări din Europa
Servicii
Compania sibiană Tassid, unul dintre furnizorii importanți de servicii profesionale de curățenie, a propus industriei de retail un echipament automat, autonom și mobil, specializat în curățenia și dezinfectarea cărucioarelor și coșurilor de cumpărături, proiectat și fabricat după o tehnologie proprie.
Pasiunea pentru IT, vânzări online și necesitatea de a face lucrurile mai simplu a dus la apariția unui serviciu nou pentru antreprenorii care activează în comerțul online – easySales. Aplicația easySales este o soluție eCommerce care oferă antreprenorilor din comerțul online oportunitatea de a-și vinde produsele prin cele mai importante canale de vânzări online din România.
Agenția de marketing interactiv Syscom Digital a împlinit 10 ani de activitate. Syscom Digital a înregistrat o creștere constantă pe piața marketingului digital, proiectele derulate de-a lungul timpului au crescut constant în amploare, clienții ocazionali s-au transformat în clienți tradiționali, iar agenția a devenit în ultimii ani un reper în materie de inovație, know-how și implementare de evenimente și campanii.
Studii
Mondelēz International a anunțat lansarea primului său raport State of Snacking ™, un studiu global privind tendințele consumatorilor în ceea ce privește rolul pe care snacking-ul îl joacă în întreaga lume, pentru a răspunde nevoilor în creștere ale consumatorilor: stilul de viață modern, dorința din ce în ce mai mare de conectare la comunitate și un sentiment din ce în ce mai holistic al stării de bine.
Evenimente
În această toamnă, Revista Progresiv a lansat cea de-a 5-a ediție a Progresiv Awards, cu un mecanism îmbunătățit care să ușureze înscrierea în competiție, dar care păstrează principiile de bază: corectitudinea și transparența. Alege-ți categoria și participă la Progresiv Awards!
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Retail & FMCG – în fiecare zi, pe e-mail
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
