Sinteza săptămânii 10 – 14 ianuarie

Intern

EFG Retail Services și real Hypermarket România anunță lansarea parteneriatului pentru acceptarea la plată, în 4 și 6 rate fără dobândă, a cardurilor de credit EuroLine American Express pentru achiziționarea de produse electronice și electrocasnice achitate la casele media.

Cu prilejul deschiderii noii sale cafenele din București Mall (Calea Vitan, Nr. 55-59), Starbucks s-a gândit să facă fericiți trei dintre consumatorii săi și să le ofere câte o băutură gratis pentru fiecare zi din acest an. Câștigători vor fi aleși în urma unei tombole organizate în perioada 8-15 ianuarie. Ei vor câștiga un card care le va da posibilitatea de a savura zilnic în 2011 cafeaua lor preferată.

Mediafax a lansat, miercuri, 12 ianuarie 2011, Anuarul Retail 2010, în care s-a analizat evoluţia retailului şi a sectorului bunurilor de larg consum în ultimul an, anticipând şi tendinţele de piaţă în 2011.

Internaţional

Eurostat a realizat o analiză a vânzărilor din retail din întreaga Europă, după dezvăluirea ultimelor cifre oficiale care ne arată ca, în luna noiembrie, vânzările au scăzut în cele 16 țări care au utilizat moneda euro la acea dată, cu 0,8% față de luna octombrie, dar au crescut cu 0,1% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Lidl are planuri mari de expansiune in Grecia pentru anul 2011.

La sfârşit de an, Carrefour a deschis în China, în numai trei zile, nu mai puţin de 7 hypermarketuri, ajungând la un numar total de 180 de magazine de acest tip, deschise în China. Acelaşi retailer francez a anuţat că se află în tratative cu cel mai mare retailer din India, Future Group, şi că s-a ajuns la o înţelegere privind deschiderea de magazine Carrefour în această ţară.

Tot pe piaţa asiatică doreşte să-şi dezvolte operaţiunile si Tesco, retailerul britanic având în vedere intrarea pe piaţa de retail din Vietnam. Dealtfel, Tesco a raportat o creştere a vânzărilor de grup de 7,6% pe perioada celor şase săptămâni de vârf de vânzare ale Sărbătorilor de Iarnă, până la 8 ianuarie 2011. Totalul vânzărilor internaţionale din această perioadă a crescut la 14,2%, având performanţe puternice în toate cele trei regiuni (Asia, Europa şi SUA).

Sainsbury’s, lanțul de supermarket-uri din Marea Britanie, a anunțat că, în următorii trei ani, va crea 20.000 de noi locuri de muncă printr-un plan ambiţios de expansiune şi declară că acest Crăciun a fost cel mai bun din toate timpurile, din punct de vedere vânzări.

Metro Group şi-a prezentat cifrele preliminare ale vânzărilor din anul financiar 2010, care au crescut cu 2,6%, ajungând la suma de 67,3 miliarde euro.

REWE Group – investigat de către biroul antitrust din Cehia, în urma achiziţionării, în 2008, a magazinelor tip discount Plus, aparţinând Grupului Tengelmann.

Vânzările de retail au crescut semnificativ în perioada Crăciunului în Ungaria în 2010, apropiindu-se de nivelul de consum de dinainte de criză.

In această săptămână s-au anunţat doua mari achiziţii: Compania DuPont, lider pe piața mondială a produselor chimice, va achiziționa Danisco, producătorul danez de aditivi alimentari, pentru suma de 5,8 miliarde de dolari, iar gigantul american Cargill îşi extinde în Europa operaţiunile cu cacao şi ciocolată prin achiziţionarea companiei KVB, un producător de ciocolată cu sediul în Germania.

Starbucks intenționează să-și extindă portofoliul de produse conform noii sale strategii, iar Nestlé sărbătorește nouă decenii de existență pe piața braziliană, printr-o campanie de publicitate muzicală.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *